Da, ştiu am întarziat nepermis de mult. Îmi cer scuze. n-am avut de gând să renunţ, mă jur pe roşu, dar ştiţi şi dumneavoastră cum e când ţi se-apucă de licenţe copiii, când se sparge gaşca, când de la atâta stres abia dacă mai ai timp să duci mâna la inimă şi să spui sincer: vreau să fac o revistă mare! E şi multă lene la mijloc şi gerul neobişnuit n-a îngăduit nimănui prestanţe culturale înalte. Poate doar în Rusia. În fine, nici voi n-aţi pus mâna să scrieţi, nici noi nu v-am bătut la cap. Dar dacă nu scoateam încă alte câteva numere, n-o să mă simt îndeajuns de grasă. Aşa ca invit pe oricine vrea să vină şi se crede capabil de un articol, de nebănuite talente şi de mici isprave literare, VINERI LA ORA ŞASE în faţă la CLUB A pentru o bere/suc/vin/etc şi o discuţie cetăţeneăscă despre viitorul număr al circumferinţei mele. Adică numărul cinci.
Pentru cei dintre dumneavoastră care nu pot ajunge şi nu ştiu nimic despre numărul cinci, să intre pe site şi să considere totuşi că Doamna Grasă moare nu dacă-i dispare redacţia ( care e, slavă domnului, întreagă) ci tocmai când nu mai scrie niciunul dintre voi.
Toate cele bune.
DG.
PS: Tot vineri, având în vedere că mai sunt câteva luni şi majoritatea celor din redacţie sucombă nevoii de masterate în alte părţi decât Bucureşti, o să vă povestim cum avem noi nevoie de cineva care să scrie editoriale, cineva care să se ocupe de layout-uri, cineva care să se milogească de articole, cineva, în fine, care să se ocupe mai departe de DG. Ca să rămână neamului ce va să fie, dencolo de olaturile timpului şi izvod drept viitorului.
cu toate astea, detectez o bomba de optimism printre randuri
o luptatoare 